Yigit Kocak se numara in prezent printre cei mai apreciati actori din generatia lui. Iată cum a fost surprins în viața de zi cu zi!
Serialul Totul pentru familia mea a fost primit cu admirație de publicul din România, încă de la primele episoade difuzate la Kanal D și continuă să surprindă cu noi momente emoționante și situație dramatice desprinse din realitate. Traiul dificil și suferințele prin care trec cei patru frați rămași orfani generează mari emoții și empatie în rândul fanilor serialelor turcești. Îndrăgita producția aduce în atenția publicului și o distribuție de excepție, formată atât din actori celebri și experimentați, cât și din tineri aflați la început de carieră în domeniul actoriei.
Yiğit Koçak a venit pe lume în anul 1995, în orașul Samsun din Turcia, unde a crescut și a primit o educație aleasă în sânul familiei sale. Părinții săi, oameni modești, au descoperit pasiunea fiului lor pentru actorie, încă din vremea în care acesta era un adolescent care visa că într-o zi să devină un mare actor.Însă cu toate acestea după absolvirea liceului, Yiğit a decis, la îndemnul familiei, să se înscrie la Samsun Anatolian High School, Bahçeşehir University, la Facultatrea de Economie și Finanțe, deoarece părinții săi și-au dorit că fiul lor să aibă o meserie stabilă și de viitor.
După încheierea facultății, Yiğit Koçak a realizat că nu va putea profesa în domeniul economic, ales de familia lui și s-a reorientat către marea lui pasiune, actoria. Tânărul Yiğit s-a înscris la o școală privată de teatru, pentru a capăta și o diplomă în domeniul actoriei.
Iar în anul 2017 a debutat pe platourile de filmare ale serialului Seni Kimler Aldı. Doi ani mai târziu, acesta a fost cooptat să joace în producția Dragoste și secrete, care l-a făcut celebru și în România, iar în anul 2020, în serialul Gel Dese Aşk și în anul 2021 a acceptat să joace în producția de amploare, Totul pentru familia mea, în care a interpretat primul lui rol principal, ce i-a adus mare succes în carieră.
Dincolo de platourile de filmare, Yiğit Koçak, a rămas același tânăr modest și ambițios, care își respectă enorm familia și căreia îi este mereu recunoscător pentru faptul că în cele din urmă l-a înțeles și l-a sprijinit în alegerile sale pe plan profesional. Yiğit are o relația specială cu mama lui, pe care o adoră și care a fost mereu și cea mai bună prietenă și confidenta pentru el. Anul trecut, de Ziua Mamei, sărbătorită în Turcia, pe data de 9 mai, Yiğit Koçak i-a transmis mamei sale, pe contul lui de Instagram un mesaj de suflet.
„La mulți ani, tuturor mamelor noastre care sunt cele mai scumpe ființe din lume!”, a scris tânărul actor pe contul lui de socializare, de Ziua Mamei.